Nu are cum

Cand un fluture iubeste un balon nu prea are cum sa iasa bine. Oricat de colorat ar fi balonul, niciodata pentru fluture nu va fi o floare. Si oricat de mult ar incerca fluturele sa convinga balonul sa stea cu el, balonul va zbura mai sus.

Cand un pom iubeste o floare nu prea are cum sa iasa bine. Oricat de sus se va inalta copacul tot ii va tine umbra florii. Si oricat de mult se va deschide floarea niciodata nu va putea cuprinde cu privirea pe de-a-ntregul pomul.

Cand un fir de nisip iubeste marea nu prea are cum sa iasa bine. Oricat de des se va lasa spalat de valuri tot inapoi pe plaja va fi adus firul de nisip. Si oricat de linistita va fi marea niciodata nu-l va putea culege-n valuri doar pe el.

Cand o pasare iubeste cerul nu prea are cum sa iasa bine. Oricat de inalt va incerca sa zboare pasarea, niciodata nu va putea managaia cu aripile cerul. Si oricat de mult s-ar intinde cerul niciodata nu va putea cuprinde in brate zborul pasarii.

Cand luna iubeste soarele nu prea are cum sa iasa bine. Oricat de mult ar colora soarele cerul la apus niciodata luna nu il va vedea cu adevarat. Si oricat de multe stele ar stinge pentru el, luna nu va fi niciodata suficient de calda pentru a lasa o urma de scrisoare pe cer la rasarit.

Cand doua maini iubesc un chip nu prea are cum sa iasa bine. Oricat de mult ar mangaia chipul niciodata nu vor putea pastra in palme zambetele si tristetea. Si oricat ar incerca buzele niciodata nu vor putea acoperi fiecare amprenta cu saruturi.

Cand doua inimi care nu se cunosc se iubesc nu prea are cum sa iasa bine. Si totusi cateodata se intalnesc.

Doi copii

Mi-e dor de povestile cu copii. Cu doi copii care se tineau de mana si jucau in mainile lor toata lumea. Cu doi copii care erau print si printesa in universul castanului lor, care aveau imparatia marii rosii si regatul muntelui de gheata. Doi copii care isi impleteau visele si radeau unul altuia fara sa se gandeasca la maine. Mi-e dor de doi copii pentru care nisipul intre degetele picioarelor era o lectie de inceput de zi. Erau doi copii care in fiecare seara adormeau cu apusul in gene si in fiecare dimineata isi gaseau rasaritul unul in ochii celuilalt. O printesa rabdatoare care astepta pe mal pana cand printul isi gasea pasii pe marea rosie, un print care putea sa stea in varful muntelui de gheata pana cand printesa lui isi curata aripile de praf si invata sa zboare din nou.Mi-e dor sa ii aud zambind, sa le vad pasii dezordonati pe nisip si degetele jucandu-se cu stelele. Mi-e dor sa il vad soptindu-i povesti cu castele mari, cu speranta si fericire. Mi-e dor sa ii aud mana mangaindu-i parul si vuietul marii desprinzandu-i-se de pe frunte.
Undeva pe drum s-au ratacit copii. Au plecat tinandu-se de mana pana intr-o dimineata cand si-au dat seama ca erau fiecare singur. Si s-au uitat in jurul lor si totul disparuse. In loc de marea rosie era furia oamenilor, in loc de muntele lor de gheata era un vant aprig. In loc de nisip in gene li se agatase dorul si neputinta de a distinge apusul de rasarit. Aripile i se rupsesera, iar mantia lui de print era acum doar o haina gri prea grea pe umerii lui. Si totusi ea isi tragea aripile prin noroi spre vuietul valurilor unde stia ca le va putea spala. Si urmele pasilor lui zdrobeau florile sub greutatea mantiei care o curata cu fiecare strop de roua.
Mi-e dor sa ii aud razand tinandu-se de mana. Mi-e dor sa vad castelul lor din castan. Mi-e dor de doi copii care puteau sa zboare, si sa zambeasca, si sa deseneze cu stele. Mi-e dor de povestile cu doi copii care puteau sa creada.