se spune

Se spune ca nu poti sa fii niciodata fericit. Ca fericirea o cauti mereu si in cel mai bun caz iti faci fericirea. Se spune ca fiecare dintre noi are o soarta, ceva predestinat, ceva scris de niste maini magice care nici macar nu cint cont de ceea ce esti tu, ci doar de voia lor. Si in acest context noi vrem sa fim fericiti. Trebuie sa fim fericiti. De ce peste tot apare intrebarea Cand ai fost cel mai fericit/Care a fost cel mai fericit moment din viata ta? De ce sa nu intrebam Cand ai simtit ultima data ca nu mai ai nici un motiv sa te trezesti dimineata? Sigur ca pana la urma tot iti gasesti motivul, macar din curiozitatea de a vedea cat de jos poti sa cazi. Se spune ca pentru fiecare dintre noi exista o stea care la un moment dat straluceste mai puternic decat oricare alta stea. Se spune ca nu poti stii niciodata cand vei fi fericit, ca viata te ia mereu prin surprindere. Insa de cele mai multe ori viata te ia prin surprindere cand intr-o singura secunda iti spulbera dramul de fericire pe care te-ai stradui sa il gasesti in tot raul care il vezi fara macar sa deschizi ochii.
Oricum, azi a fost o noua zi. Desi cu aceleasi dezamagiri ca si ieri, aceasi mizerie de pe strada, aceasi vesnica fuga si aceasi vesnica aglomeratie fara sens ca si in ultimele zile, azi nu a fost aceasi zi ca si ieri, azi a fost o noua zi. De ce? Poate pentru ca azi am vrut sa visez, poate pentru ca azi am indraznit sa zambesc, si nu oricum, ci cu sens. Da, azi mi-am dat seama ca inca am cui sa zambesc, inca mai pot pune sens in cel putin un zambet. Si la fel de bine pot sa plang, caci azi mi-am dat seama ca inca simt. Deci da, inca traiesc. Sau cel putin inca mai am vointa sa incerc. Nici macar nu sunt atat de deprimata pe cat ar parea. Sunt doar singura. Pentru mine nu exista zi in care sa nu ma simt singura. De fiecare data cand am senzatia ca am oameni langa mine carora le pasa intr-o oarecare masura imi dau seama cat de singura sunt de fapt. Si ceea ce e cel mai greu e ca de fiecare data ma simt in plus. Am agasanta senzatie ca la fel de bine ar putea trai toti si fara mine, facand exact acelasi lucruri ca si cand eu sunt alaturi de ei, insa ca eu cu prezenta mea care nu inseamna nimic ii incurc, le creez niste limite in care se pot manifesta.
Azi, cand a fost o noua zi, am fost fericita. De ce? Pai, de ce nu? Nu am nici un motiv, insa pur si simplu pentru ca nu am avut nici un motiv real de suparare pot considera ca ma fost fericita. Asa ca "ura!" pentru mine. Am reusit sa ating telul umanitatii. Nu am fost la fel de fericita ca si cineva care si-a petrecut o noua zi in bratele cuiva drag fara sa tina cont de restul lumii? Nu am fost la fel de fericita ca si cineva care a simtit pentru prima data cum e sa iubesti? Pana la urma cine hotaraste daca am fost mai putin sau mai mult fericita decat ei? Eu cred ca am fost fericita si punct.
Ma intreb de mult ori cand merg pe strada cati dintre cei pe langa care trec mai au timp sa traiasca? Si cand spun sa traiasca ma refer la simplu fapt de a trai. Cati dintre ei de dimineata s-au oprit macar 5 secunde sa se uite pe geam si sa nu caute doar aglomeratie, seninul sau norii si masina din parcare, ci pur si simplu sa priveasca. Pe cati dintre ei dak ii intrebi ce au vazut de dimineata ar stii sa raspunda? In ultima vreme am uitat si eu cum este sa iti faci timp sa traiesti. Numai ca azi, intr-o noua zi, am fost fericita, asa ca vrand-nevrand am trait. Poate ca inca nu am ajuns sa fac acel pas inainte, si bineinteles ca din nou m-am luptat in cercul meu vechi, si nici macar nu am gasit pe cineva care sa faca primul pas pentru mine, sau macar sa lase in fata mea urmele pasilor lui.
Numai ca de data asta vreau sa fie pasi care sa nu minta, pasi care sa nu imi dea speranta pentru ca mai apoi sa ma abandoneze si sa ma umileasca, pasi pe care sa ii pot si atinge, nu doar privi. Pasi simpli, pasi ai lui din care sa se contureze pasi ai mei. Vreau sa fie pasi adevarati, pe care sa ma pot sprijini, nu pasi ca cei din urma mea care s-au sters cu vantul. Am visat pasii intr-o noapte si am intins mana spre ei. Am avut o clipa in care aproape i-am atins insa era prea frig in acea dimineata ca sa pot sa urmez pasii.
Azi, intr-o noua zi, am fost fericita. Si am zambit. Si am avut un sens. Azi am trait.
Maine, intr-o noua zi, voi cauta din nou fericirea. Si voi zambi. Si imi voi cauta sensul. Maine voi incerca din nou sa traiesc.
Va salut cu acelasi respect de om inca racit! :)...si zambesc pentru toti cei care vad ceva dincolo de acest zambet :), caci "... pentru tot ce imi zimbesti... iti zimbesc 'napoi..."

first one is the best

Sau cel putin asa ar trebui sa fie. Ar trebui sa fie un nou inceput, fara trecut care sa incurce, fara idei preconcepute. Insa de data aceasta este un inceput obisnuit, ca oricare altul, un inceput intr-o seara in care sunt racita. As vrea sa pot spune ca am avut o zi fenomenala, sa va spun cate si mai cate am facut. Adevarul? Am incercat sa ignor din nou ca sunt racita, asta pana cand am ajuns in pat blegita, am incercat din nou sa merg dupa cadouri, numai ca e frig, si anul acesta mi-e si mie frig cand e frig afara, am incercat din nou sa fiu draguta cu cei din jur, numai ca uneori trebuie sa stii ce vrei tu.
Azi a fost din nou o zi. O zi si nimic mai mult. Nu, nici azi nu am realizat care este visul meu, nici azi nu am ajuns sa rezolv tot ceea ce imi doream, nici macar azi nu am reusit sa ma simt bine. In ultima vreme parca mi-e greu sa vad oameni fericiti. Parca nu mai simt eu momentele in care sunt fericita, si le tot repet in gura mare, le povestesc tuturor sperand ca macar asa sa simt si eu ca am fost fericita. Nu mai simt, si parca ma indepartez din ce in ce mai mult de ceea ce am fost. Probabil ca asta inseamna sa devi matur, sa fii mai rece cu tine, sa preiei controlul asupra ta, sa te gandesti inainte sa simti, si sa simtit doar daca consideri ca iti poti permite. Am nevoie de o noua borna pe drum, un nou acel cineva care sa ma faca sa ma gandesc la mine, care sa ma faca sa merg mai departe. Simt ca umblu in gol. Inaintez insa ma invart in cerc. As vrea sa pot face pasul acela inainte, pasul care sa ma duc intr-un nou loc. Am adunat deja atatea si atatea amintiri aici incat tot ce mai pot face e sa le retraiesc, orice clipa nou imi apare retraita, vazuta deja, cunoscuta.
Azi m-am intors din nou la liceu. De ce fac asta atat de des? Poate pentru ca stiu ca acolo oamenii au validat ceea ce sunt. Poate pentru ca ma simt vinovata ca am lasat in urma oameni dragi, i-am lasat captivi acolo pentru un nou inceput care de fapt nu e nimic altceva decat o repetare obsesiva. As vrea cand trec pe acolo sa pot duce cu mine clipe din viata de dupa, insa cand intri pe poarta liceului singurele clipe care au sens sunt cele din liceu. Asa ca atunci cand te intorci acolo te simti iar ca si un elev, te comporti iar ca si un elev si stergi tot ceea ce ai devenit tu din clipa cand ai terminat scoala. Poate ca nu am devenit mult mai mult decat eram. Insa sigur am invatat sa stau pe picioarele mele. Fac multe greseli, insa le fac eu, nu imi spun altii cum sa le fac. Incerc sa invat ca depind doar de mine in tot ceea ce fac, insa tot e in mine o urma care cauta sa ma indentifice in ceea ce altii vad in mine.
Mi-e dor sa ma ganesc doar de dragul de a gandi. In ultimul timp ganditul are tot timpul un scop. Tot de asta am inceput sa scriu aici, si nu pe o foaie pe care as putea sa o arunc la sfarsit: e intotdeauna mai usor sa spui ceva cand ai senzatia ca o faci cu un scop. Care e scopul meu? Sa imi gasesc unul. Mda...suna aberant, numai ca, ca si orice inceput, si facultatea a adus cu ea deziluzii si mai mereu senzatii de gol. Clar am nevoie de o borna, de cineva care sa stie sa imi arate soarele altfel, de cineva care sa poata sa ma faca sa fiu altfel, de cineva care sa il pot simti ca fiind dintr-o alta lume, dintr-o alta poveste.
Din nou adorm cu gandul ca poate maine nu va mai fii o zi goala de inteles, si imi dau seama ca pana la urma nici cea care a trecut nu a fost atat de aberanta: am invatat inca odata cum sa am rabdare si speranta. Caci orice zi ma invata sa fiu eu, cea mai buna sau cea mai rea.
Va salut cu respect de om racit :)...si cu gandul ca acesta e doar un prim pas dintr-un nou drum, caci "orice inceput sa vrea fecund"...