Am luat o foaie alba de hartie si-am umplut-o de cuvinte. Cuvinte reci, calde, cuvinte goale, straine, cuvinte vechi. Am umplut-o de speranta si vise, de noptile nedormite, de zilele reci de martie. Am incarcat-o cu stele, cu nori grei si fulgere, cu culori si griuri.
Dupa fiecare rand am pus un punct. Si-o mana de lalele. Si cativa fluturi. Poate cateodata si cate un zambet. In mod sigur vre-o doua, trei lacrimi. Am pus si urma degetelor testament.
Fiecare alineat s-a deschis cu vantul, cateva urme de nisip si spuma valurilor. Doua momente de suspans, o clipa de nehotarare si un pas de avant. Cateodata cu o litera mare zgariata cu coaja de copac, alteori cu litere mici din margele colorate lipite cu lipici.
Unele cuvinte le-am subliniat cu ganduri, altele le-am sters cu uitare. Unele le-am ingrosat cu vise si le-am scris mai mare sa le vad din zbor.
Cateva spatii au ramas goale cu urme de talpi ude pe covor.
In cate un colt se vad urme de aripi si zgarieturi de crengi batute de vant.
Am scris repede. Am oprit timpul si am scris marunt din suflet. Am copiat sunete in cerneala si am scrijelit imagini cu buzele.
Am luat o foaie alba. Si am umplut-o de cuvinte. De inteles. Am luat o foaie alba si scriind a devenit prea grea.
