Doi copii

Mi-e dor de povestile cu copii. Cu doi copii care se tineau de mana si jucau in mainile lor toata lumea. Cu doi copii care erau print si printesa in universul castanului lor, care aveau imparatia marii rosii si regatul muntelui de gheata. Doi copii care isi impleteau visele si radeau unul altuia fara sa se gandeasca la maine. Mi-e dor de doi copii pentru care nisipul intre degetele picioarelor era o lectie de inceput de zi. Erau doi copii care in fiecare seara adormeau cu apusul in gene si in fiecare dimineata isi gaseau rasaritul unul in ochii celuilalt. O printesa rabdatoare care astepta pe mal pana cand printul isi gasea pasii pe marea rosie, un print care putea sa stea in varful muntelui de gheata pana cand printesa lui isi curata aripile de praf si invata sa zboare din nou.Mi-e dor sa ii aud zambind, sa le vad pasii dezordonati pe nisip si degetele jucandu-se cu stelele. Mi-e dor sa il vad soptindu-i povesti cu castele mari, cu speranta si fericire. Mi-e dor sa ii aud mana mangaindu-i parul si vuietul marii desprinzandu-i-se de pe frunte.
Undeva pe drum s-au ratacit copii. Au plecat tinandu-se de mana pana intr-o dimineata cand si-au dat seama ca erau fiecare singur. Si s-au uitat in jurul lor si totul disparuse. In loc de marea rosie era furia oamenilor, in loc de muntele lor de gheata era un vant aprig. In loc de nisip in gene li se agatase dorul si neputinta de a distinge apusul de rasarit. Aripile i se rupsesera, iar mantia lui de print era acum doar o haina gri prea grea pe umerii lui. Si totusi ea isi tragea aripile prin noroi spre vuietul valurilor unde stia ca le va putea spala. Si urmele pasilor lui zdrobeau florile sub greutatea mantiei care o curata cu fiecare strop de roua.
Mi-e dor sa ii aud razand tinandu-se de mana. Mi-e dor sa vad castelul lor din castan. Mi-e dor de doi copii care puteau sa zboare, si sa zambeasca, si sa deseneze cu stele. Mi-e dor de povestile cu doi copii care puteau sa creada.

Not in a very good place

Sometimes it's hard
it's hard to breath without it aching
to see the light of the spotless sun.

Sometimes it's hard
to make yourself believe something could change
it's hard to feel alive when death is what you fear most.

Sometimes it's hard
it's hard to smile and not break in little pieces
to keep on going with your hand unheld.

Sometimes it's hard
and sometimes it's harder.

Drumul

O sosea marginita de un lan de grau. Nemiscare in galbenul moale si uscat al firelor de pai. Miros uscat de vara, miros dulce de grau copt. Cer albastru intrerupt de nori mari albi. Gand de furtuna razgandita pe drum. Disperare in stralucirea luminii apropiindu-se cu pasi mari de apus. Un cer albastru care nu mai ascunde nimic in fata lumii, nori albi stransi de vant din patru zari ,mangaind cu umbra lor arsita unei zile tacute. Un om pe mijlocul soselei. Umbla cu pasi masurati, lenesi, si cu privirea atintita spre apus. Un zambet stramb ii strabate fata ridata, iar sprancenele stufoase ii ascund privirea din calea soarelui. In mana arsa de caldura multor veri tine o mana mica, inca mult prea alba sa fi trecut prea mult prin viata. Copilul de langa el paseste grabit, cu pasi mari, cu gatul sucit spre bunicul lui, incercand sa imite zambetul stramb. Strange cu putere mana in care i se pierd degetele de fiecare data cand, impiedicandu-se in praf , ramane in urma pasilor mari. Priveste mirat spre apus si nu vede decat un drum nesfarsit, un drum care duce acasa. Se opreste brusc si mana lui scapa din inclestarea slabita, din strangerea prea firava de teama sa nu ii rupa oasele atat de fragile. Bunicul isi strange buzele si ii priveste nemiscarea nesigur. Copilul isi intinde degetele, se apleaca si se pierde in iarba. Un caine. Mort sau viu. Pasii gravi ai bunicului il fac sa tresara, sa ridice o ureche. Se uita cu ochi mari negri, intrebatori, in cei inlacrimati ai copilului. Socul si intrebarile navalesc pe fata copilului intoarsa spre bunic. In privirea bunicului se oglindesc aceleasi intrebari, limpezi, lucide : accidentat sau lenes ? Cainele se ridica, se intinde intr-o miscare de rabdare infinita a timpului si pleaca nevazut in iarba deasa. Singura miscare intr-un lan incremenit, sub un cer stropit cu sange, intr-o liniste de crepuscul obosit. Bunicul isi ridica nepotul in brate, ii acopera ochii inlacrimati intr-un umar cald, si cu zambetul stramb priveste spre ziua care l-a si uitat. Cu pasi grei, siguri, isi poarta nepotul spre liniste si siguranta. Spre casa. Un copac pe marginea drumului. Un copac cu o mie de povesti in crengi. Frunze nemiscate deseneaza intre ridurile omului umbre de trecut si clipe inca de viitor. Sub copac, ascunsa in pamantul crapat de soare, o pata rosie intrerupe gandurile vechi ale campului. O papusa veche din carpa. Omul se opreste, zambetul ii cade intr-o urma de regret, mainile strang copilul in brate, iar pieptul se arcuieste spastic intr-un oftat. Cu pasi lenesi, cu racoarea serii tremurandu-i sufletul, cu ochii mari si speriati atintiti spre apus, omul isi duce mostenirea in brate, pe un drum lung spre apus.
O sosea marginita de un lan de grau. Vopseaua proaspata pe mijlocul drumului. Un drum serpuitor spre apus. Cer albastru intrerupt de nori mari albi. Vant de furtuna rascoleste spicele si alinta copacii. Praful de pe marginea drumului se ridica in rotocoale mari, dansand in cinstea ploi. Un om pe mijlocul soselei. Singur, cu capul plecat, cu pasii grei de zilele ce au trecut prin ochii sai. Isi plimba mana prin aerul rece al serii incercand sa mai prinda din zbor un fluture sau un bondar. Se opreste brusc, isi ridica privirea ingandurata spre apus si priveste mirat in jurul sau. E acelasi drum cu oricare altul care duce departe. E un drum pe care esti totdeauna singur. Pe marginea drumului urme de pasi, de roti si de frunze ingropate in praf. Un caine. Mort sau viu. Accidentat sau lenes. In incremenirea lui pare sa fie o creatie a naturii, un monument ciudat de nemiscare in agitatia vantului. Ochii inchisi lasa sa se ghiceasca urmele loialitatii vesnice. Accidentat sau lenes. Prea nepasator fata de grijile apusului, cainele isi deschide pleoapele grele de batranete si urmareste pana departe omul indepartandu-se. Un copac pe marginea drumului. Un martor in drumul lui spre casa. Cu crengile ofranda vantului si frunzele daruri pamantului, se arcuieste intr-un dans straniu. Pierduta pe marginea drumului, o amintire a celor ce au trecut spre apus o papusa. O papusa veche din carpa. Cu ochii stersi si zambetul pierdut, cu rochia sfasiata de vant, se oglindeste strident in ochii omului. Cu pasi mari grabiti, omul isi ascunde in brate sufletul de vant si se grabeste spre apus.
O sosea marginita de un lan de grau. Un zambet auriu incalzit de un soare bland. Un cer albastru intrerupt de nori mai albi. Petece de umbra jucandu-se pe asfalt. Un om pe mijlocul soselei. Pasii nesiguri ii tradeaza anii. In umbra copacilor un caine. Mort. Accidentat. In lumina serii o umbra opreste pasii omului. Un copac pe marginea drumului. Un copac prea intelept ca sa nu inteleaga drumul. Intre crengi rupte pe jos o papusa. O papusa veche din carpa. In ochii omului se aprinde imaginea unui batran cu un copil in brate. Privirea se umezeste, zambetul cald isi face loc printre ridurile uscate de vant. Singur, in intunericul tacu al noptii, un om cu pasi inceti mergand catre apus, spre casa.