Falling on broken dreams(21)

Days go by like months and all I can do is breathe. Breathe with the hope that running away from me won't hurt, hoping that seeing me say goodbye to myself won't brake to much of my soul. Just breathe,like tomorrow will find me in a different place, stronger and holding hands with smiles. Breathe and pretend it does not hurt, patient for the clouds to start pouring their rain over the dust of my memories. Days go by like pages in a book too old to still be lived but too new to have been written. Page by page I tear pieces of my soul and give them away with smiles and when happiness forgets its pain I remmember I have none left. All I have I give away and sometimes I can see me in your eyes. Days go by like no tomorrow will ever come too late. But chances are not fair, and love has become a gambling game. And some have run out of luck.Owning happiness is not a right but merely a chance. And days go by like years on a row. And days like this are just too soon to forget having once dreamed of a hand that could paint smiles. Two in the morning is just not an hour to be alone and thoughts will never stop trying to evade you.
Days go by and pieces of shred soul lie on the floor.And then I breath. I just breath and ache.It's no longer my dream to live. It's no longer my hope to hope. It's no longer my way of making believe. It's just the way of folding cards to write fate.
Days go by and nothing changes. And I breathe. I just breathe.

Portrait of a dying tomorrow

So perfect and decent in lies you told,so shamefully beautiful in eyes you never saw.
In deepest thoughts you keep living a life of fame and never fading gratitude.
In shallow hearts you keep yourself and nights of lust you pay to your dreams.
Pieces of mirrors glued to your hands you wave goodbye to a day that never ends.

Stepped up in front of fate and made hearts pay your tainted smile.
Raised yourself in lights of dying stars, so innocent in stepping in their ash.
So perfectly delightful in hiding reason behind insanity.
Deciding who to drown in sorrow for your pain to pay for the deception.

Am luat o foaie alba.

Am luat o foaie alba de hartie si-am umplut-o de cuvinte. Cuvinte reci, calde, cuvinte goale, straine, cuvinte vechi. Am umplut-o de speranta si vise, de noptile nedormite, de zilele reci de martie. Am incarcat-o cu stele, cu nori grei si fulgere, cu culori si griuri.
Dupa fiecare rand am pus un punct. Si-o mana de lalele. Si cativa fluturi. Poate cateodata si cate un zambet. In mod sigur vre-o doua, trei lacrimi. Am pus si urma degetelor testament.
Fiecare alineat s-a deschis cu vantul, cateva urme de nisip si spuma valurilor. Doua momente de suspans, o clipa de nehotarare si un pas de avant. Cateodata cu o litera mare zgariata cu coaja de copac, alteori cu litere mici din margele colorate lipite cu lipici.
Unele cuvinte le-am subliniat cu ganduri, altele le-am sters cu uitare. Unele le-am ingrosat cu vise si le-am scris mai mare sa le vad din zbor.
Cateva spatii au ramas goale cu urme de talpi ude pe covor.
In cate un colt se vad urme de aripi si zgarieturi de crengi batute de vant.
Am scris repede. Am oprit timpul si am scris marunt din suflet. Am copiat sunete in cerneala si am scrijelit imagini cu buzele.
Am luat o foaie alba. Si am umplut-o de cuvinte. De inteles. Am luat o foaie alba si scriind a devenit prea grea.

Intre

Intre fiecare pasi facuti ma opresc. Balansez in maini trecutul si viitorul si aleg.

Intre fiecare doua clipe traite alerg sa prind din urma norii. Pierd in fiecare zi din ceea ce mai pot spera sa pun intre noi. Alerg mereu cu bratele deschise, iar cand cad imi julesc palmele.

Intre fiecare doua nopti zambesc cu ochii inchisi incercand sa nu te uit. As sterge ochii lor de lacrimi,dar mi-e teama sa nu imi ard ranile.

Intre fiecare doua cuvinte am pus unul doar pentru tine. Am incetat sa mai privesc in sus si am vazut mult mai bine urmele lasate de pasi. Am crezut.

Si intre oricare doua clipe ma pierd. As vrea sa pot alege mereu ziua de maine si soarele.

Intre fiecare doua soapte se rupe o viata in doua. Am adunat piese multe, rupte in bucatele mici. Le-am lipit si le-am lasat in vant sa umpli golurile ramase. As fi putut fi eu. Asa suntem doi straini. In lumina rasaritului desenez cu degetele urme in noroiul de pe spatele zilei de ieri. Am desenat un drum, si un cer infinit, si o mare care sa curete din visele zilei de azi.

Intre doua seri uit si iert, si imi amintesc din nou. Inca mai gasesc cateodata pe clapele pianului urmele degetelor tale, dar demult am rupt corzile lui.

Intre doua scari urcate cobor in infern. Si imi ascult sufletul tacand. E mut si surd si prea ars de soare.

Intre doua zile e clipa de acum. Iau in mana mana ta. Si mana ta e rece. Ochii iti sunt morti si maine e deja aici.

Intre doua vise traiesc. Din baloane colorate mi-am facut aripi. M-am inaltat si te-am vazut zambind. Dintre toate zambetele ochii tai sunt cei mai sinceri.

Intre oricare doua dimineti inca mai e dorinta. Am crezut. Am cazut si mi-am julit palmele. Si vantul imi rascoleste pielea si sterge amintirea ta. Inca mai stiu cum erai print in basme.

Intre oricare doua chipuri esti tu.

Doi copii

Mi-e dor de povestile cu copii. Cu doi copii care se tineau de mana si jucau in mainile lor toata lumea. Cu doi copii care erau print si printesa in universul castanului lor, care aveau imparatia marii rosii si regatul muntelui de gheata. Doi copii care isi impleteau visele si radeau unul altuia fara sa se gandeasca la maine. Mi-e dor de doi copii pentru care nisipul intre degetele picioarelor era o lectie de inceput de zi. Erau doi copii care in fiecare seara adormeau cu apusul in gene si in fiecare dimineata isi gaseau rasaritul unul in ochii celuilalt. O printesa rabdatoare care astepta pe mal pana cand printul isi gasea pasii pe marea rosie, un print care putea sa stea in varful muntelui de gheata pana cand printesa lui isi curata aripile de praf si invata sa zboare din nou.Mi-e dor sa ii aud zambind, sa le vad pasii dezordonati pe nisip si degetele jucandu-se cu stelele. Mi-e dor sa il vad soptindu-i povesti cu castele mari, cu speranta si fericire. Mi-e dor sa ii aud mana mangaindu-i parul si vuietul marii desprinzandu-i-se de pe frunte.
Undeva pe drum s-au ratacit copii. Au plecat tinandu-se de mana pana intr-o dimineata cand si-au dat seama ca erau fiecare singur. Si s-au uitat in jurul lor si totul disparuse. In loc de marea rosie era furia oamenilor, in loc de muntele lor de gheata era un vant aprig. In loc de nisip in gene li se agatase dorul si neputinta de a distinge apusul de rasarit. Aripile i se rupsesera, iar mantia lui de print era acum doar o haina gri prea grea pe umerii lui. Si totusi ea isi tragea aripile prin noroi spre vuietul valurilor unde stia ca le va putea spala. Si urmele pasilor lui zdrobeau florile sub greutatea mantiei care o curata cu fiecare strop de roua.
Mi-e dor sa ii aud razand tinandu-se de mana. Mi-e dor sa vad castelul lor din castan. Mi-e dor de doi copii care puteau sa zboare, si sa zambeasca, si sa deseneze cu stele. Mi-e dor de povestile cu doi copii care puteau sa creada.

Not in a very good place

Sometimes it's hard
it's hard to breath without it aching
to see the light of the spotless sun.

Sometimes it's hard
to make yourself believe something could change
it's hard to feel alive when death is what you fear most.

Sometimes it's hard
it's hard to smile and not break in little pieces
to keep on going with your hand unheld.

Sometimes it's hard
and sometimes it's harder.

Drumul

O sosea marginita de un lan de grau. Nemiscare in galbenul moale si uscat al firelor de pai. Miros uscat de vara, miros dulce de grau copt. Cer albastru intrerupt de nori mari albi. Gand de furtuna razgandita pe drum. Disperare in stralucirea luminii apropiindu-se cu pasi mari de apus. Un cer albastru care nu mai ascunde nimic in fata lumii, nori albi stransi de vant din patru zari ,mangaind cu umbra lor arsita unei zile tacute. Un om pe mijlocul soselei. Umbla cu pasi masurati, lenesi, si cu privirea atintita spre apus. Un zambet stramb ii strabate fata ridata, iar sprancenele stufoase ii ascund privirea din calea soarelui. In mana arsa de caldura multor veri tine o mana mica, inca mult prea alba sa fi trecut prea mult prin viata. Copilul de langa el paseste grabit, cu pasi mari, cu gatul sucit spre bunicul lui, incercand sa imite zambetul stramb. Strange cu putere mana in care i se pierd degetele de fiecare data cand, impiedicandu-se in praf , ramane in urma pasilor mari. Priveste mirat spre apus si nu vede decat un drum nesfarsit, un drum care duce acasa. Se opreste brusc si mana lui scapa din inclestarea slabita, din strangerea prea firava de teama sa nu ii rupa oasele atat de fragile. Bunicul isi strange buzele si ii priveste nemiscarea nesigur. Copilul isi intinde degetele, se apleaca si se pierde in iarba. Un caine. Mort sau viu. Pasii gravi ai bunicului il fac sa tresara, sa ridice o ureche. Se uita cu ochi mari negri, intrebatori, in cei inlacrimati ai copilului. Socul si intrebarile navalesc pe fata copilului intoarsa spre bunic. In privirea bunicului se oglindesc aceleasi intrebari, limpezi, lucide : accidentat sau lenes ? Cainele se ridica, se intinde intr-o miscare de rabdare infinita a timpului si pleaca nevazut in iarba deasa. Singura miscare intr-un lan incremenit, sub un cer stropit cu sange, intr-o liniste de crepuscul obosit. Bunicul isi ridica nepotul in brate, ii acopera ochii inlacrimati intr-un umar cald, si cu zambetul stramb priveste spre ziua care l-a si uitat. Cu pasi grei, siguri, isi poarta nepotul spre liniste si siguranta. Spre casa. Un copac pe marginea drumului. Un copac cu o mie de povesti in crengi. Frunze nemiscate deseneaza intre ridurile omului umbre de trecut si clipe inca de viitor. Sub copac, ascunsa in pamantul crapat de soare, o pata rosie intrerupe gandurile vechi ale campului. O papusa veche din carpa. Omul se opreste, zambetul ii cade intr-o urma de regret, mainile strang copilul in brate, iar pieptul se arcuieste spastic intr-un oftat. Cu pasi lenesi, cu racoarea serii tremurandu-i sufletul, cu ochii mari si speriati atintiti spre apus, omul isi duce mostenirea in brate, pe un drum lung spre apus.
O sosea marginita de un lan de grau. Vopseaua proaspata pe mijlocul drumului. Un drum serpuitor spre apus. Cer albastru intrerupt de nori mari albi. Vant de furtuna rascoleste spicele si alinta copacii. Praful de pe marginea drumului se ridica in rotocoale mari, dansand in cinstea ploi. Un om pe mijlocul soselei. Singur, cu capul plecat, cu pasii grei de zilele ce au trecut prin ochii sai. Isi plimba mana prin aerul rece al serii incercand sa mai prinda din zbor un fluture sau un bondar. Se opreste brusc, isi ridica privirea ingandurata spre apus si priveste mirat in jurul sau. E acelasi drum cu oricare altul care duce departe. E un drum pe care esti totdeauna singur. Pe marginea drumului urme de pasi, de roti si de frunze ingropate in praf. Un caine. Mort sau viu. Accidentat sau lenes. In incremenirea lui pare sa fie o creatie a naturii, un monument ciudat de nemiscare in agitatia vantului. Ochii inchisi lasa sa se ghiceasca urmele loialitatii vesnice. Accidentat sau lenes. Prea nepasator fata de grijile apusului, cainele isi deschide pleoapele grele de batranete si urmareste pana departe omul indepartandu-se. Un copac pe marginea drumului. Un martor in drumul lui spre casa. Cu crengile ofranda vantului si frunzele daruri pamantului, se arcuieste intr-un dans straniu. Pierduta pe marginea drumului, o amintire a celor ce au trecut spre apus o papusa. O papusa veche din carpa. Cu ochii stersi si zambetul pierdut, cu rochia sfasiata de vant, se oglindeste strident in ochii omului. Cu pasi mari grabiti, omul isi ascunde in brate sufletul de vant si se grabeste spre apus.
O sosea marginita de un lan de grau. Un zambet auriu incalzit de un soare bland. Un cer albastru intrerupt de nori mai albi. Petece de umbra jucandu-se pe asfalt. Un om pe mijlocul soselei. Pasii nesiguri ii tradeaza anii. In umbra copacilor un caine. Mort. Accidentat. In lumina serii o umbra opreste pasii omului. Un copac pe marginea drumului. Un copac prea intelept ca sa nu inteleaga drumul. Intre crengi rupte pe jos o papusa. O papusa veche din carpa. In ochii omului se aprinde imaginea unui batran cu un copil in brate. Privirea se umezeste, zambetul cald isi face loc printre ridurile uscate de vant. Singur, in intunericul tacu al noptii, un om cu pasi inceti mergand catre apus, spre casa.